Rezultatele slalomului feminin de la Levi

Petra Vhlova a preluat sezonul de slalom din Cupa Mondială 2017/18 la fel cum l-a părăsit în luna martie, și anume cu o victorie. Aceasta a depășit-o pe americanca Mikaela Shiffrin cu 0.10 secunde, pe pârtia neagră de la Levi, obținând victoria în deschiderea sezonului de slaom.

Situată în prima manșă cu 0.21 secunde în urma Mikaelei, Vlhova a reușit în cele din urmă să ajungă în vârful podiumului. Elvețianca “Sendy Wendy” Holdener și-a depășit și ea limitele în manșa secundă, reușind să obțină locul 3.

După cum e tradiția la Levi, câștigătorul cursei este premiat cu un ren, care rămâne la o fermă din apropiere. Renul a prmit numele “Igor”, după tatăl Petrei. “Am câștigat ultima cursă în martie și a fost dificil să continui, așa că sunt foarte fericită pentru că a fost o zi foarte dificilă. Mikaela este întotdeauna rapidă. Dar acum, am fost mai rapidă“, a spus Vlhova.

După primele două curse ale sezonului, Shiffrin se situează pe primul loc la general, momentan cu 10 puncte în fața Petrei Vhlova si cu 25 în fața lui Holdener.

Scris de: Adrian Nechita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *