Primul simulator de schi din România

Primul simulator de schi din România a fost instalat de curând la Iaşi. Pe scurt, acesta este format dintr-o bandă rulantă cu lungimea de 7 metri şi lăţimea de 4 metri.

Banda este amplasată pe un plan înclinat, care imită panta unei pârtii de schi. Acest simulator de schi a fost adus din Olanda, iar investitorul a ales Iaşiul pentru că în zona Moldovei sunt mai puţine pârtii de schi. O şedinţă de antrenament pe acest simulator de schi durează o oră şi costă între 50 şi 80 de lei de persoană.

Investitorul susţine că după 10 şedinţe de antrenament pe simulator începătorii pot schia pe o pârtie adevărată. În plus, pe acest simulator de schi se pot antrena şi snowboarderii. Viteza benzii rulante poate fi reglată în funcţie de nivelul de experienţă la care se află cei ce se dau pe ea.

Şi pentru a nu se plictisi şi antrenamentul să fie unul cât mai serios, instructorii pot să lanseze pe acest simulator de schi şi jaloane pe care schiorii sau snowboarderii trebuie să le ocolească. Exact cum se întâmplă cu porţile de pe o pârtie adevărată. Clipul de mai sus vă prezintă cum arată un astfel de simulator de schi şi ce puteţi încerca la Iaşi, dacă aveţi drum pe acolo şi aveţi şi schiurile sau placa cu voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *