Lindsey Vonn, cea mai mare dezamăgire

Linsday Vonn
Vonn

Vestea accidentării americancei i-a lovit de două ori pe organizatorii austrieci. Pe lângă faptul că au pierdut una dintre marile favorite din concurs, aceştia au bifat un minus şi din punct de vedere al marketingului. Lindsey Vonn  a  început o relaţie cu jucătorul de golf Tiger Woods, multă vreme cotat drept cel mai bogat sportiv din lume.

El a divorţat recent contra sumei de 300.000.000 de dolari, bani ceruţi de fosta soţie, şi ar fi intrat în graţiile celebrei schioare, cei doi având deja o relaţie de câteva luni de zile în momentul desfășurării competiției de la Schladming.

Conform presei austriece, Tiger Woods ar fi trebuit să ajungă la Schladming pentru a-şi urmări iubita evoluând, dar accidentarea acesteia i-a dat planurile peste cap şi, implicit, şi pe cele ale paparazzilor, care aşteptau un prim cadru cu cei doi îndrăgostiţi. De altfel, înainte de a intra în concurs, Lindsey Vonn îşi sporise numărul gărzilor de corp.  “Sunt prea mulţi oameni în jurul meu, într-un spaţiu prea mic”, ar fi spus aceasta.

Şi-a reluat antrenamentele şi vrea aurul olimpic de la Soci
Vestea bună pentru următorul sezon (care stă să înceapă) este că marea vedetă a circuitului feminin de schi alpin a revenit la antrenamente la începutul lunii septembrie şi a efectuat primele coborâri în staţiunea chiliană de sporturi de iarnă Portillo, la şapte luni după accidentarea cumplită, suferită în timpul Cupei Mondiale de coborâre, competiţie pe care de altfel a dominat-o categoric între 2008 şi 2013, perioadă în care s-a încununat de şase ori “regină” la Coborâre și la Super G.

SONY DSC
Sochi 2014

Sportiva a efectuat pe parcursul lunii septembrie un stagiu de pregătire cu echipa Statelor Unite, fiind complet refăcută după ruptura  ligamentelor  încrucişate interne ale genunchiului drept, suferită pe pârtia de la Schladming. “Mă simt foarte bine acum şi sunt foarte mulţumită de cum a reacţionat genunchiul, după operaţie. Au fost şapte luni lungi şi chinuitoare pentru mine, dar sunt gata de start. Este momentul potrivit, iar corpul meu se simte bine”, a declarat campioana olimpică la Coborâre (2010, JO de Iarnă de la Vancouver).

Iniţial, revenirea lui Lindsey Vonn fusese fixată pentru luna noiembrie, pentru a se putea pregăti pentru Jocurile  Olimpice de la Soci, din Rusia, programate în februarie anul viitor.

Lindsey Vonn are 28 de ani şi este dublă campioană mondială la Super G şi la Coborâre  în 2009 şi, de asemenea, campioană Olimpică în 2010, la Vancouver, tot în proba de coborâre. În palmaresul americancei tronează şi trei Mari Globuri de Cristal, trofeu ce răsplăteşte campionul mondial absolut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *