Cinci zile cu caiacul în Deltă, între Mila 23 și Sulina

Stau pe iarba arsă și privesc lung calea prăfuită pe care se clătina un Logan, pregătindu-mă să sar în fața lor și să mă rog să mă ia cu ei. Moara gândurilor este însă oprită de cortina milioanelor de țânțari, care s-a lăsat brusc odată cu înserarea, îngrămădind-mă la adăpostul cortului. După o noapte petrecută pe drum și o zi petrecută în arșiță cu caiacul plin de provizii și echipamente, sunt gata să cedez.

După un somn odihnitor, am reînceput periplul pe canale din ce în ce mai înguste. Am învățat să mânuiesc caiacul și am aflat de ce-am venit aici: farmecul Deltei este la luciul apei. Păsări, flori și lipitori, toate se văd altfel de la înălțimea de-o șchioapă, în liniștea punctată de clipocitul leneș al padelelor. În micul nostru grup suntem mai ales începători într-ale caiacului, și-un ghid destoinic care ne-a luat în grijă: știe traseele, știe locurile de campare, știe familiile de lipoveni care fac ciorbă bună și, mai ales, poartă la el în caiac o infinitate de beri reci, pe care ni le azvârle când mai facem câte o pauză în umbra sălciilor sau în lumina apusului.

Micul nostru convoi avansează tihnit spre al doilea loc de popas peste noapte, lângă lacul Miazăzi. Punem cortul în bătătura unor pescari, care ne pregătesc o masă cu două feluri, apoi urcăm din nou în caiace și facem un ocol prin lacul Matița, ajungând la apus înapoi pe lacul Miazăzi. Purpura se prelinge din cer în apă și de-acolo pe fețele noastre; stăm fiecare în tăcerea sa și savurăm momentul, care ni se întipărește temeinic în teancul cu amintiri.

Noaptea trece agitată, între lătratul câinilor și zgomotul motoarelor braconierilor. După un mic dejun rapid, încărcăm tot bagajul în caiac și ne așternem din nou pe apă. Padelăm din nou pe canale înguste și peste lacuri, printre nuferi și păsări, apoi pe un canal nisipos cu margini crenelate, până în satul Letea, unde punem cortul și pornim în marș pe drumurile de nisip spre faimoasa pădure Letea.

În spate răsare Luna plină, iluminând duna pe care ne-am cățărat. Dinspre pădurea de stejari din stânga se înalță vaierul unei haite de șacali, în timp ce o altă haită îi răspunde din dreapta. Este ușor să înțelegi de ce a fost declarată rezervație naturală încă din 1930; de la arborii încărcați cu liane la vegetația pitică ce se agață miraculos de dunele de nisip, totul este într-un echilibru tare precar. După vâlva media legată de caii sătenilor, ce-au ajuns să colinde liberi prin rezervație, sătucul odinioară izolat și fără mașini se reprofilează acum pe turism, oferind găzduire, masă și plimbare vizitatorilor din ce în ce mai mulți.

După o cină cu pește copioasă, am început a doua zi cu o baie într-un mic iaz de lângă Letea, apărut în nisip în urma unei inundații acum câteva decenii. Am reînceput apoi padelatul, de data asta pe un canal aglomerat de ambarcațiunile cu motor care transportă turiștii de la Sulina la Letea. Deși pe canalele înguste există limitări de viteză pentru a proteja vegetația de pe maluri, puține ambarcațiuni respectă această limitare. După circa o oră de zgomot și valuri, am ieșit pe un canal secundar și ne-am răsplătit cu o bălăceală. Am pus tabăra sub Luna plină la marginea satului Cardon, în tânguielile haitelor de șacali care dădeau târcoale corturilor.

Ultima zi a adus și cea mai mare provocare – traversarea golfului Musura. Vântul puternic și valurile pe măsură fost motiv de emoții, în special pentru ghidul nostru, însă până la finalul traversării unii dintre noi învățaseră deja să se suie pe valuri, ca să îi poarte spre țărm. Am revenit apoi pe canalele cu care ne învățasem deja, spre vechiul far din Sulina, traversând apoi brațul Sulina pentru a pune corturile. Seara am văzut orășelul, odinioară port prosper la gura Dunării, cu clădiri epatante, abandonate odată cu schimbarea rutelor navale. Ne-am făcut plinul cu vinuri și ne-am întors la corturi, la timp ca să prindem serenada țânțarilor. Cei mai voinici dintre noi au răbdat stoic afară, în timp ce ăștia mai sensibili ne-am ascuns iar în corturi. Seara a decurs apoi pașnic, întreruptă fiind doar de apariția unui braconier nervos că-l vizasem cu lanternele de pe mal. Dimineața am salutat răsăritul de pe plajă, ne-am jucat cu caiacul pe valurile mării, apoi am împachetat tabăra pentru ultima dată și ne-am târât cu greu bagajele spre nava rapidă ce ne-a purtat înapoi spre Tulcea, cu un mugur de Deltă sădit în suflet.

Recomandări

Microclimat

La nivelul apei sunt cu circa 5 grade mai puțin decât în aer, așa că padelatul e o experiență suportabilă chiar și în miezul verii. Este însă nevoie de protecție solară serioasă – razele se reflectă din apă și te bronzezi chiar și cu pălăria pe cap.

Caiacul tandem

La început pare o idee bună, mai ales în cuplu, însă în timp devine un adevărat test de anduranță a relației. Recomandarea noastră – caiac de o persoană!

Ambarcațiuni de mare viteză

Odată cu creșterea turismului în Deltă, plimbările pe canale se fac cu ambarcațiuni tot mai puternice, făcând uz de toți caii putere inclusiv pe canalele înguste, pe care există limitări de viteză pentru a proteja mediul. Dacă situația continuă, eroziunea astfel produsă va distruge vegetația de pe malurile acestor canale în următorii ani.

Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.

Scris de: Iancu Verdeș

Foto: Roxana Tilca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *