Frumuseți ascunse – Cheile Tureniului și Cheile Borzești

Toată lumea a auzit de Cheile Turzii. Sunt frumoase, spectaculoase, un adevărat rai pentru alpiniști,  și pot fi traversate fără probleme de orice turist. Mai puțină lume a auzit însă de alte două chei, situate foarte aproape de Cheile Turzii și care sunt eclipsate de celebritatea acestora: Cheile Borzești și Cheile Tureniului. Le-am traversat pe amândouă și am avut surpriza să descopăr niște locuri sălbatice și pline de pitoresc la doi pași de Cluj.

Cheile Borzești

Încep cu Cheile Borzești, pentru că sunt mai accesibile și se pot străbate ușor. Ca să ajungem în Chei trebuie să mergem cu mașina pînă la Cabana Buru, situată pe Valea Arieșului la 17 km de Turda pe DN 75 Turda-Câmpeni. Lăsăm mașina în parcarea cabanei și urmăm poteca din dreapta cabanei,  care după 200 de metri intră in chei. Aici vedem deja marcajul  punct  roșu. Intrăm pe firul pârâului Borzești (afluent al Arieșului) și dăm de răcoarea cheilor.

Traseul le străbate din aval în amonte și vara le putem parcurge fără probleme pe firul apei fără să ne udăm. Intrarea în chei nu este foarte spectaculoasă, dar pe măsură ce înaintăm spre amonte, cheile devin din ce în ce mai pitorești.

 Principala atracție este salba de cascade pe care le descoperim de-a lungul cheilor, denumite Cascadele Inferioare și Cascadele Superioare. Peisajul este de un pitoresc aparte, deoarece cheile sunt situate în inima unei păduri de foioase, care asigură umbra și răcoarea binevenite mai ales într-o zi toridă de vară.

Continuăm să urcăm pe firul apei, urmăm poteca ce trece de pe un mal pe altul, iar în locurile în care pârâul se îngustează îl putem sări lejer din piatră în piatră. După aproximativ o jumătate de oră, ajungem la Cascadele Inferioare, unde admirăm căderea apei. Cascadele nu sunt foarte înalte, au doar câțiva metri, dar sunt de o frumusețe ireală. Vă amintiți Dumbrava minunată a lui Sadoveanu? Cam așa m-am simțit eu în aceste chei. Ca într-o poveste de demult.

Urmăm firul apei, ne bucurăm de peisaj și, după încă aproximativ 30 de minute, sosim la Cascadele Superioare, unde peisajul se schimbă, albia râului este mai stâncoasă și apa se adună în mici lacuri în care mai că ne vine să facem o baie. Ce-i drept, nimeni nu ne oprește… Aici e momentul pentru o gustare și pentru o pauză binemeritată. Ultima cascadă de pe traseu este și cea mai spectaculoasă, apa are o cădere de peste 10 metri și parcă formează un evantai.

La întoarcere, dacă nu vrem să mergem tot pe firul apei, putem alege traseul marcat cu triunghi roșu, pe poteca ce vine din Cheile Turzii, folosită frecvent și de bicicliști.

Traseul trece pe deasupra cheilor și cu ocazia asta, la întoarcere, le putem admira de sus. După încă aproximativ o jumătate de oră, ajungem la intrarea în chei, de unde am plecat. Cheile au o lungime de circa 1,5 km, iar durata traseului dus-întors este de circa 2 ore, în mers lejer, cu pauze.

Cheile Tureniului

Cheile Tureniului sunt și mai aproape de Cluj. Situate pe raza localității Tureni, putem să le abordăm atât din amonte cât și din aval, din satul Copăceni. Noi am ales să le străbatem  din amonte, din Tureni.  Cheile au o lungime  totală de 1.850 metri și au fost săpate de Valea Racilor. Partea amenajată spre vizitare pentru turiști are 1,6 km și în anul 2018 traseul a fost echipat de către Serviciul Public Salvamont Cluj.

Dacă în trecut cheile puteau fi străbătute doar prin apă, acum versantul stâng este echipat cu cabluri, scărițe, pitoane și au fost săpate scobituri în stancă pentru facilitarea parcurgerii lui, inclusiv de către copii.

Ca să le străbatem în siguranță, avem nevoie de echipament pentru traseu de via ferrata, adică ghete cu talpa aderentă, cască, ham, lonje și carabiniere. Astfel, nu riscăm să ne dezechilibram și să cădem în apa pârâului, care, deși nu este adâncă, este udă.

Odată echipați, intrăm în chei prin amonte, iar după câteva zeci de metri dăm de primele cabluri. Traseul este spectaculos, pentru că cheile sunt înguste, iar apa a săpat în anumite zone adevărate canioane sălbatice.

 Pereții calcaroși sunt impresionanți, de altfel în pereții cheilor există câteva grote despre care se presupune că au fost locuite din timpuri străvechi.

Din loc în loc, pârâul Racilor formează câteva cascade frumoase, iar apa se adună în scocuri de stâncă, un fel de bazinete săpate în albia stâncoasă. Cu grijă ca să nu alunecăm, ajungem la un moment dat suspendați deasupra apei, susținuți doar de scăritele săpate în stâncă și de cablu. Sunt recomandate de asemenea mănușile, să nu facem bătături în palme.

După circa 2 ore de la intrarea în chei, ajungem la ieșirea din satul Copăceni. Aici cheile se lărgesc și dăm de un loc pitoresc, numai bun de campat sau de picnic la iarbă verde.

Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.

Scris de: Dan Izvoreanu

Foto: Dan Izvoreanu, Eduard Benedek

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *